Constiinta Superioara

Viata,

Joc in lumea visului

Deja s-a afirmat ca, lumea este o scena, si noi suntem actorii ce joaca ,fiecare rolul sau , pe scena acestei vietii.

CS ne ofera posibilitatea de a intelege cum este viata noastra si, cum ar putea fi daca a-m intelege ca de fapt , viata este un joc mare si comun.

Pentru a exista o piesa de teatru, trebuiesc cateva lucruri. In primul rand trebuie sa existe teatrul cu scena si decoruri ; in al doilea rand, trebuie sa existe executatorul si producatorul ; trebuie sa existe scenario si scenarist ; si , in sfarsit, actorul . Numai cand toate cerintele acestea exista, se poate gandi la inceperea pregatirii spectacolului.

Daca coboram toate acestea la nivelul jocului fiecaruia din noi, v-om descoperit ca lumea este un teatru enorm si fiecare din noi i-si are rolul sau propriu, pe care-l joaca individual. Chiar si recuzita vietii este diferita de la unul la altul , dupa felul jocului pe care l-a semnat. Executorul jocului in ansamblu, este CS, care castiga ceva din fiecare joc. Daca incercam sa intelegem acest lucru , putem spune ca ea ,CS, din fiecare joc obtine ceva ce o intereseaza pentru a umple marele scenariu creational. Fiecare dintre noi are ceva de facut in scenariul vietii,care este daruit CS. Producatorul, care-I parte componenta a noastra, si care-I responsabil cu jocul in sine, ca un proiectant superior, sta si discuta cu CS, si aduce incadrarile generale ale jocului; daca tebuie sa fie joc violent, sau joc linistiti; poate sa fie joc de agricultor, scriitor sau aviator de incercare; respectiv tot ceea ce producatorul vrea sa aduca, pentru ca scenariul sa fie cat mai convenabil. Dupa ce obtine aprobarea scenariului care ofera atat dezvoltare proprie cat si ceea ce CS doreste, se adreseaza scenaristului, care-I partea din sufletul nostru, care coboara SA TRAIASCA viata pamanteana, pe scena jocului propriu.

Intrarea in lumea visului, se aseamana putin cu ceea ce vedem in filmele stiintifico-fantastice in care vedem tipuri din toate felurile de civilizatii, si care stau la bar si beau in asteptarea timpului de coborare. Si aici sunt suflete din tot felul de departamente creationale, insa exista doar o conditie la intrare pentru a obtine pasaportul pentru lumea visului, si conditia este , ca toti sa poarte acelas costum : trupul uman. Evident ca fiecare costum este perfect adecvat la jocul ales , si astfel sunt : negrii, albi, galbeni, slabi sau grasi, femei sau barbati, intreg sau cu imperfectiuni si tot restul de forme si expresii ale oamenilor din aceasta lume, dupa personajul pe care trebuie sa-l joace.

In timpul construirii scenariului, avem grija si de recuzita si decorul potrivite jocului ales. Atunci cand totul este gata pregatit pentru premiera , coboram in lumea visului, la jocul vietii.

Numele de "lumea visului" deriva din faptul ca aici , nimic nu-I permanent, definitiv. Fiecare lucru facut in aceasta lume are timpul sau de existenta si are un sfarsit .

Jucatorii se folosesc de ragazul si jocul lor in aceasta lume a visului pentru a se dezvolta prin intermediul unei anumite vieti alese, si apoi cand i-si termina jocul, rolul, paraseste scena si-si pregateste o noua scena cu un nou scenariu, diferite de cel precedent, cu o noua recuzita si décor..

Sufletul i-si compune scenariul fara suferinta si fara greutati, acestea apartinand numai acestei lumi.

Creatia este cladita pe baza dragostei si a luminii, si nu cuprinde notiunile existente pe planeta Pamant. Insa problemele apar atunci cand incepem jocul ,caci, in loc sa ne jucam jocul, noi i-l traim. Acest lucru se aseamana cu un actor de teatru care are o scena in care se spanzura; daca traieste scena si nu doar o joaca, atunci se spanzura in timpul ei. Ca urmare pentru a ne distra in viata noastra pamanteana, nu trebuie sa luam prea in serios jocul nostru intru-cat si asa plecam de aici la sfarsitul jocului.

Datorita faptului ca traim jocul, cautam lucuri unde sa fugim de realitate aceasta si ne indreptam spre Dissnyland, care-I de fapt vis in vis, deci o iluzie. La fel TV-ul si filmele , sunt locuri de refugiu din realitatea vietii pe care o traim , in loc sa o jucam.

Se pune intrebarea, de unde vin greutatile sau suferintele pe care le traim aici , pe scena jocului nostru pamantean?

Raspunsul este putin mai complicat. Sufletul nostru i-si are ego-ul sau, legat de succes si perfectiune. Sufletul nostru nu-si permite sa primeasca un joc fara succes, si cauta sa-l indrepte in loc sa arunce ceea ce-I gresit si sa o ia de la capat.

Cu totii stim ca, reparatia sau renovarea lucrurilor ,sunt mai costisitoare si mai grele ,decat daca lea-I arunca si a-I cumpara altele noi. Si, ca exemplu: daca un constructor de viori creaza un instrument nesatisfacator, el v-a incercat de sute de ori sa indrepte gresala, in loc sa arunce si sa faca altul nou, caci, sa arunce inseamna de fapt esec. La fel si sufletul nostru, pe drumul spre jocul sau pamantean, ia cu sine parti de recuzita ne rezolvate din vieti anterioare [sau sa le zicem filme anterioare] ,pentru a incerca sa le indrepte sau ajusteze, in jocul actual. Noi le numim, indreptari.

Se mai petrece un fenomen, in care , la recuzita actuala adaugam parti de recuzita din filme trecute, pe care le adaugam scenei actuale. Pentru aceste recuzite suplimentare exista senzori care se aprind, ori de cate ori trecem prin dreptul lor, si ei radiaza asupra noastra si ne canta slagarul lor. Asa se intamplat cand ne "aprindem" fata de ceva pe care intalnim in calea vietii, si de fiecare data , acest lucru ne aprinde iar si iar fara sa stim de ce. In plus, din cauza perfectionismului sufletului nostru, mereu suntem Preocupati de esecurile noastre si nu de succesuri.. CS ne sfatuieste, sa ne legam si reaminti mereu de succese si nu de esecuri. Deci, sa vedem mereu jumatatea plina a paharului si nu pe cea goala. Astfel v-om fii mereu multumiti, cu curaj si senzatia de succes, caci , in definitiv in Creatie nu exista notiunea de esec. Sunt numai succese , iar jocul ce nu a fost facut bine si corect se sterge si se face in locul lui un joc nou. Numai noi nu suntem capabili sa recunoastem un joc nereusit si incercam sa-l indreptam mereu….

In decursul jocului propriu, noi ne uitam mereu la jocurile celor din jur, vecini, prieteni si restul actorilor, de la care incercam sa copiem partial jocul lor, fara sa verificam daca aceste parti de joc ne apartin sau ni se potrivesc , si asa, incepem sa ne umplem propria scena cu lucruri [recuzita] intalnite pe scenele altora.

Acest lucru se aseamana cu scena jocului unei balerine care, initial, vine cu o scena goala ,pentru ca dansul sau sa nu fie deranjat de nimic. Insa ea incepe sa puna un scaun, apoi o masa, apoi un dulap, si tot asa cu tot felul de lucruri pe care le-a vazut pe scenele altora, pana cand realizeaza ca toate aceste lucruri, de fapt , o deranjaza in dansul sau, in scurgerea echilibrata a propriului ei joc.

Acest lucru, trebuie sa ne determine sa verificam daca tot ceea ce introducem in scena vietii noastre, este intr-adevar ceea ce ne trebuie, sau sunt lucruri luate din ceea ce am vazut in scenele altora. Caci, daca am venit sa jucam rol de sarac si tacut, si vedem pe altul care are castel si bogatii, si vrem sa-l copiem, trebuie sa muncim din rasputeri ca sa-l copiem pe el, si astfel ne creem greutati in viata proprie intru-cat nu ne jucam cum trebuie propriul joc,propriul scenariul pe care ni l-am propus. De aici, trebuie sa intelegem ca fiecare vine cu ingradirile si libertatile lui dupa felul de joc hotarat de sine, inainte de coborarea la viata pamanteana.

Pentru a putea juca usor si distractiv, trebuie ca fiecare sa-si joace propriul joc cat mai bine si corect, fara sa se uite ,cu ochi mari ,la scenele celor din jur.

In general, fiecare vine cu recuzita corespunzatoare jocului propriu, diferita de cea a celor din jur. Daca intelegem acest lucru, si daca in loc sa traim acest joc, i-l jucam, atunci v-om fii in aceasta lume fericiti si multumiti.